surogate

imi place marul,

dar e atat de banal, autohton, rotund,

invariabil lipsit de fascinatia tradarii,

deloc fals, penibil de onest,

pur si simplu o pacoste

pe care a savurez atunci cand nu ma vede nimeni,

doar atunci cand sunt eu cu marul

si nimeni pe o raza de sapte kilometri.

de fapt...

mi-e rusine cu marul,

cu coaja lui rosie invechita, familiara,

cu gustul lui prea bun ca sa o recunosc.

asta e,

mananc un mar doar atunci cand am nevoie de viata,

in rest prefer surogatele.

z

e atat de mult si tarziu miezul de noapte

si singura taina e cea rostita rar

ca o spargere

incearca-ma

langa tine zac si inceputurile si permanentele

zimti adunati pe tampla si-n poala

imprimeu zbuciumat ca o litera scufundata

si mereu revenirile care se zbat

sa nu pleci

sa nu stai

sa nu ma lasi fara tine

sa nu bazai tarziu peste zi

mi-ai rostit numele, ziua necunoscuta si zarea

incearca-ma

sunt ca un zambet linistit langa zbuciumul tau

zig-zag intre zile si litere

stii ca m-ai indoit dreapta ca ultima litera

din alfabetul tau care incepe si se termina

cu mine

zi-mi o incercare

pe care sa n-o stiu

sa n-o invat

sa n-o simt

sa nu o rezolv

zilnic

a ta

fara localizare in timp si in spatiu

doar simplu

mereu

spre zenit si-napoi.

drumurile unui colectionar de zambete

citeam ca ai inceput sa colectionezi zambete
si ma-ntrebam daca pe al meu l-ai descoperit
atunci cand l-am uitat, din graba,
in seara in care am fugit
prea departe.

citeam despre drumurile nesfarsite
si ma-ntrebam daca pe al meu l-ai vazut,
drumul meu, cel ce venea cu pasi marunti
prea aproape.

au fost zile ca un fel de vacanta
cu zambete,
cu multe temple,
cu nicio dimineata,
cu multe drumuri,
cu nicio cafea,
cu prea multe opriri,
cu nicio marturisire.

citeam ca te-ai pornit catre altii si altele,
destinatii fara final,
si ma-ntrebam daca vei mai cauta
zambetul meu printre prea multe drumuri si zambete.

pastreaza-ma!
te pastrez.
:)

flori perfecte pe o jumatate de timp

curg flori perfecte pe mine,

de sus, de pe vant,

printre privirile mele

aruncate pe jos,

pe covorul de nopti adunate.

imi impart geometriile

si umbrele,

imi despica firele de suflet

si tristetile.

printre flori perfecte

ma astern,

eu, jumatate de zi,

jumatate de lumina,

jumatate de plutire,

doar jumatate,

ca o seara aramie

pe care o stingi

in oglinda,

singura,

sub ploaia de flori perfecte

oprite pe un tremur.

(pictura: Barbara Hangan)